Designul de literă (typography) este în acelaşi timp și artă, şi ştiinţă. Este considerat o artă vie datorită implicării creative a fiecărei generaţii de designeri la dezvoltarea unor noi familii de fonturi, însă este considerat a fi şi ştiinţă, fiindcă designul de literă presupune respectarea unor reguli şi utilizarea unor instrumente specifice de desenare a corpurilor de literă.
Pentru a înțelege mai bine acest proces, ar trebui să cunoaștem care au fost originile alfabetului şi cum s-au pus bazele a ceea ce numim astăzi typography.
Alfabetul este alcătuit din simboluri, iar fiecare simbol reprezintă câte un sunet pe care îl emitem în timpul vorbirii. Simbolurile folosite de noi astăzi sunt derivate din cele folosite în urmă cu mii de ani, cu toate că primele forme nu reprezentau fiecare sunet în parte, ci idei sau obiecte.
Dezvoltarea alfabetului
Pictograme
La un moment dat, când oamenii au simțit nevoia să comunice și grafic, nu doar verbal, au început să creeze primele însemnări care reprezentau obiecte cunoscute de oameni (animale, unelte, arme etc). Acestea se numesc pictograme, din ele dezvoltându-se mai departe ideogramele.
Ideograme
Datorită creșterii nevoii de a comunica grafic chiar și lucruri abstracte, dar și datorită faptului că multe dintre pictograme puteau să reprezinte mai multe lucruri în același timp (de exemplu, un bou putea reprezenta atât un animal, cât și mâncare), a fost facilitată apariția ideogramelor, elemente grafice care simbolizau nu obiecte, ci idei.
Gândurile abstracte puteau fi comunicate prin combinarea a două-trei pictograme. De exemplu, ideea unui om care se odihnește putea fi reprezentată prin combinarea a două pictograme: un om și un copac. Cel mai cunoscut exemplu de ideogramă din zilele noastre este simbolul de avertisment – craniu cu două oase încrucișate – care reprezintă pericol, moarte, pirați sau otravă.
Această metodă de a combina mai multe simboluri pentru a exprima o stare/un gând abstract a fost o descoperire importantă în evoluția scrierii. Chiar și în zilele noastre, China folosește o metodă asemănătoare, însă mai evoluată.
Alfabetul fenician
În jurul anului 1200 î.e.n., fenicienii, fiind un popor de comercianți, au avut nevoie de o modalitate de reprezentare vizuală mai simplă, pentru a se descurca mai ușor în activitatea lor. Pornind de la pictograme, ei au creat un alfabet, acesta fiind datat ca primul alfabet din istorie care nu mai reprezenta elemente simple sau un gând abstract, ci fiecare simbol reprezenta un sunet.
Ce au făcut mai exact? Unul dintre principalele sunete folosite era „A”. Sunetul se regăsea la începutul cuvântului „aleph” („bivol/bou”). În loc să creeze un alt simbol pentru sunetul „A”, ei au luat simbolul pentru „bivol/bou” și i l-au atribuit sunetului „A”. Au continuat cu sunetul „B”, care a fost găsit la începutul cuvântului „beth” („casă”) și, de asemenea, au atribuit sunetului „B” simbolul existent pentru casă. Acest proces a continuat până au fost atribuite simbouri fiecărui sunet.
Implicit, lucrurile au devenit mai simple și mai ușor de folosit, alfabetul fenician necesitând mai puține simboluri pentru comunicarea grafică decât sistemul care combina pictogramele și ideogramele. Chiar și scrierea cuvintelor era mult mai rapidă, fiind și mai ușor de învățat acest sistem. Prin dezvoltarea primului alfabet fonetic, fenicienii au contribuit major la dezvoltarea civilizațiilor ulterioare.
Alfabetul grecesc
Treptat, grecii antici au adoptat și ei noul alfabet creat de fenicieni, dar au văzut potențial în folosirea acestuia nu numai pentru partea comercială, ci și pentru a dezvolta și păstra de-a lungul vremii lucrări de știință și cultură.
Odată cu adoptarea alfabetului, grecii au adoptat de la fenicieni și numele literelor. Astfel, „aleph” a devenit „alpha”, „beth” a devenit „beta” ș.a.m.d. De asemenea, grecii i-au mai adăugat alfabetului încă 5 vocale, care lipseau în scrierea fenicienilor, însă care erau foarte utile pentru alte întrebuințări, nu doar pentru comerț.
Alfabetul latin
Așa cum grecii au alcătuit alfabetul lor specific plecând de la alfabetul fenician, romanii au dezvoltat propriul alfabet plecând de la cel al grecilor. Dintre literele alfabetului grecesc, 13 au rămas neschimbate (A, B, E, H, I, M, N, O, T, X, Y și Z), opt au fost revizuite (C, D, G, L, P, R, S și V) și două au fost adăugate (F și Q). Astfel, alfabetul latin avea la acel moment 23 de caractere. Peste ani, au mai fost adăugate literele U, W și J.
Invenția tiparului și a caracterelor mobile
Cu toate că majoritatea oamenilor atribuie invenția tiparniței și a caracterelor mobile metalurgistului german, Johannes Gutenberg, ele au fost dezvoltate de predecesori de-ai săi. Nu se știe însă dacă Gutenberg cunoștea aceste tehnici sau le-a reinventat independent, dar cu siguranță a contribuit la perfecționarea lor, făcându-le utilizabile la scară largă.
Împărăteasa Shokutu
În 770, în Japonia, au fost tipărite din ordinul împărătesei Shokutu un milion de exemplare dintr-un text-talisman cu caractere sanscrite, ideograme chinezești și o xilogravură.
Pi Sheng
Primele caractere mobile au apărut în China, în jurul anului 1040, ca urmare a muncii asidue a fierarului Pi Sheng („omul cu haine de bumbac”) care modela din argilă caractere chinezești și le lipea cu rășină pe o placă metalică pentru a fi tipărite.
Johannes Gutenberg
Gutenberg a perfecționat procesul tipografic și a creat un sistem de producție tipografică la scară largă, el fiind cel care a imprimat prima carte europeană: Biblia de 42 de linii.
Evul mediu
După perioada Gutenberg, în deceniile următoare, procesul tipografic a fost adoptat de o mare parte din continentul european. În această perioadă, erau folosite caracterele gotice (Blackletter) pentru scriere, cu toate că erau greu de citit, fiind foarte puțin spațiate, greu de distins din cauza ornamentelor care se întrepătrund.
Epoca Renascentistă
Perioada Renascentistă este caracterizată de reînviorarea interesului pentru cultura și arta antichității clasice. Unul dintre cele mai importante fonturi care a fost creat atunci, dar care se folosește și în zilele noastre, este Garamond.
Epoca Barocă
Epoca barocă s-a aflat la tranziția între stilul clasic venețian și cel modern. Cel mai cunoscut font din acea perioadă a fost creat de către John Baskerville al cărui nume îl și poartă. Pe lângă crearea altor fonturi, Baskerville a mai perfecționat și tiparnița, cerneala de tipar și a produs hârtie cu suprafață mai fină.
Epoca Neoclasică
Din Epoca Neoclasică ne-a rămas primul set de caractere cu adevărat moderne, realizat de Gimbattista Bodoni, de la care ne-a mai rămas și un prețios manual de tipografie – „Manuale tipografico”. Acesta conține o colecție de 142 de alfabete: latin, grecesc, ebraic, chirilic, arăbesc, fenician, armenesc, copt și tibetan, precum și o selecție largă de ornamente, simboluri și seturi de fonturi.
Revoluția Industrială
Revoluția industrală a adus cu sine și o revoluție în procesul de tipărire. Inventarea mașinilor de scris Linotype și Monotype a redus timpul de lucru și a ușurat mult munca tipografică.
Acesta a fost un prim articol introductiv în știința și arta numită tpography, urmând să detaliez mai multe despre ce presupune acest lucru în articolele următoare.
Post-ul Momente cheie în istoria designului de literă apare prima dată în Ctrl-D.